La Piatra Arsa am ajuns prima data intr-o dupa-amiaza.

Aveam 7 ani.

Cabana era cumva in renovare.
Avea o terasa exterioara unde erau multi oameni.
Cei mai multi intalniti pana atunci la vreo cabana din Bucegi.
Cantau la chitara si erau veseli.

As fi ramas in randurile lor, eram destul de curioasa ce a facut un grup atat de mare sa urce pana acolo si sa cante.

„Niste nebuni”, a pus mama.🙂

In adolescenta am intrat in randurile lor.🙂