Evident ca ma bucur nespus cand revad muntele in filme recente, asemeni celui de mai jos.

Iti las doua variante ale cantecului de munte: “Rapa”.
Sa le asculti cu placere.
Din punctul meu de vedere este o melodie sensibila, iar strainul e fiecare dintre noi, in cautarea sinelui.

…nu are rost sa-ti spun ce ai pierdut.

Facem poze si filmam diverse activitati pe care le facem, lucruri care ne impresioneaza lasandu-si urma in culori calde in inimile noastre.

Avem propria perceptie asupra realitatii si busola interioara functioneaza dupa coordonate diferite.

Toti insa ne hranim, visam si ne cladim realitatea pe amintiri.
Care e cea mai draga amintire a ta legata de munte?

Sursa foto.

Cabana era cumva in renovare.
Avea o terasa exterioara unde erau multi oameni.
Cei mai multi intalniti pana atunci la vreo cabana din Bucegi.
Cantau la chitara si erau veseli.

As fi ramas in randurile lor, eram destul de curioasa ce a facut un grup atat de mare sa urce pana acolo si sa cante.

“Niste nebuni”, a pus mama.

In adolescenta am intrat in randurile lor.

Am lasat libelula sa imi stea in palma cat a vrut, nu aveam un aparat foto si voiam sa imi imprim imaginea ei pe retina pentru totdeauna, cu tot cu iarba inalta. Am reusit iata!

La Varful Omu’, crucea era inalta, dar nu destul pentru cei sapte ani ai mei.
M-am tinut cu mana de ea si doar instinctul m-a oprit sa nu fac un pas maaare ca de obicei in curiozitatea mea catre dincolo.

As fi cazut. Dincolo era haul.
Inca tinandu-ma de cruce am ramas cu picioarele pe postamentul de ciment si am contemplat Busteniul.

Inaltimea iti da puteri si te face sa crezi ca ai aripi.
Nu mi-era frica de inaltime.
Nu mi-era frica de faptul ca as fi putut sa cad in gol, ci ma infricosa linistea care s-ar fi asternut dupa cadere, ruptura de libelula care imi statuse in palma stanga pe drum.

Recunosc m-a speriat graba ce ma stapanea, curiozitatea nebuna pe care o am si astazi si tocmai de aceea am mai ramas cateva clipe acolo ca sa ma calmez si sa imi explic si sa ma impac cu frica, sa ii dau ei aripile mele si sa se topeasca in neant.

Sursa foto.

Ba chiar mi-au aparut in minte tot felul de intrebari care mai de care mai absurde: oare cand am scris versurile? Cui i-am spus ceea ce simt si nu imi mai amintesc? Cine a citit ceea ce gandesc atat de clar?

Cunoscand tot mai multi oameni de munte si vorbind cu acestia mi-am dat seama ca Bucegii ne farmeca pe toti si tocmai de aceea ne intoarcem mereu sa ii strabatem potecile ca intr-o poveste fara sfarsit.

Imnul Bucegilor este imnul de dragoste destinat lui de catre toti cei care il iubesc si a caror viata a fost schimbata in bine, cunoscand prietenia si omenia pe crestele sale.

Mi-ar fi placut sa postez un film facut chiar pe munte, insa niciunul din cele gasite nu au avut un sunet clar.
Enjoy!

Vad utilitatea unor numere de contact ale cabanelor insa, astfel incat sa nu mai cauti si in alta parte dupa ce ai aflat pe acest site numele lor si zona in care se afla; de altfel prezenta hartilor ar fi absolut utila, la fel ca si prezentarea temperaturii de la Babele, Bolboci sau Varful Omu.
O lista cu echipament necesar pentru urcatul pe munte le-ar prinde bine necunoscatorilor, la fel ca si datele despre telecabina, orar si preturi.

Butonul back nu este de foarte mare ajutor in lipsa unui home.

Pentru unii muntele inseamna sex la cabana, pentru altii moartea temerilor cand urca Jepii iarna, mai sunt incepatorii nehotarati, artistii, copiii…..

Visele nu mor niciodata in munti, oricat de multe sau diverse ar fi.
Visele nu mor nici cand omul e inlocuit de o simpla cruce pe inaltimi.